Archive for April, 2008

AGA la Comnord

Thursday, April 24th, 2008

Pentru cei interesati voi povesti pe scurt cum a decurs AGA de bilant de la Comnord de anul acesta. Anul trecut am avut “placuta” surpriza de a auzi la AGA o remarca a cuiva din conducere cum ca “dom’le am avut si eu actiuni undeva cu doi de 0 dupa virgula si nu m-am mai dus a doua oara”. Facandu-ma ca nu inteleg aluzia si fiind cam incapatanat de felul meu m-am prezentat si anul asta pe baricade. Cu vreo 2 saptamani inainte am trecut pe la ei sa consult documentele AGA si am fost placut surprins sa vad ca mi le-au pus rapid la dispozitie, ba chiar au si stat sa-mi explice unde era cazul. Le-am adus aminte ca ar trebui sa fie disponibile si pe net si in aceeasi seara au aparut pe site.
La AGA vreo 3 actionari minusculi in frunte cu mine, familia Tivichi si reprezentantul domnului Creteanu, actionarul majoritar. Unul dintre ceilalti actionari mici a avut niste comentarii referitoare la vreo doua litigii pe care le avea personal cu Comnord si mi-a dat ocazia sa aflu niste chestii interesante din istoricul companiei, dar pe care din lipsa de timp nu le dezvolt aici.
Pe parcursul sedintei m-au lamurit cu cateva chestii :

  • rezultatul foarte slab din trimestrul 4, care m-a surprins destul de tare, se datoreaza unei incercari foarte proaste de a gestiona riscul valutar (Comnord are contractele in euro) care i-a prins descoperiti la cresterea puternica a euro de la finalul anului, precum si unor provizioane pentru garantii de buna executie a lucrarilor. Se pare ca s-au lamurit ca nu se pricep la SF-uri cu valute si asteapta sa mai invete cate ceva inainte sa mai incerce.
  • dividendul propus si aprobat este de 0.24 RON brut pe actiune
  • bugetul pe 2008 prevede o crestere a cifrei de afaceri dar un profit in crestere mai mica si se bazeaza pe contractele ferme existente , in timp ce contractele in curs de negociere, si care am inteles ca sunt importante, nu au fost incluse
  • rezultatele consolidate vor fi sensibil mai bune datorita profiturilor celorlalte firme din grup - va fi o alta AGA peste circa o luna
  • trimestrul 1 se pare ca este mai bun decat cel de anul trecut - curand apar rezultatele
  • analizele celebre din presa care dadeau targeturi fabuloase de pret se bazeaza pe documente preluate de la Comnord dar super analistii includeau si proiecte doar planificate nicidecum negociate si semnate.. deci analize bune de aruncat la gunoi.
  • anul acesta vor veni primele incasari prin developerul Baneasa Residential unde Comnord are 50% si datorita finalizarii primelor apartamente va apare si profitul
  • asteapta raspunsul CNVM pentru a trece pe RGBS
  • contractele cu Posta si Romexpo au intrat in stand-by pe termen nelimitat

Din ciclul: Asa nu!

Wednesday, April 23rd, 2008

Anul trecut am cumparat plin de speranta ceva actiuni la COMPANIA DE REMORCARE MARITIMA COREMAR SA Constanta sau dupa simbolul de pe RASDAQ - REMO. O urmaream de ceva vreme, avea rezultate in crestere, traficul prin portul Constanta urmeaza in mod logic un trend ascendent, serviciile portuare sunt tot mai solicitate deci perspectivele erau bunicele. Am luat si am asteptat.

Surprinzator REMO a facut fata cu brio perioadei de scaderi de la inceputul anului mentinandu-se la aceleasi preturi pe o lichiditate relativ scazuta. Pe 19.03.2008 a venit convocarea AGOA si AGEA iar in convocatorul publicat pe site-ul bursei se precizau punctele de pe ordinea de zi, normale pentru adunarile generale: prezentarea raportului de gestiune, repartizarea profitului net si stabilirea dividendului, bugetul pe 2008, aprobarea datei de inregistrare fixate pentru 5.05.2008 iar pentru Adunarea Generala Extraordinara recodificarea obiectului de activitate. Chestie ciudata: nu aparea nici o referire la documentele pentru AGA puse la dispozitia investitorilor asa cum se obisnuieste in astfel de situatii.

Asa cum sta bine unui actionar implicat am incercat sa ma interesez de situatiile financiare pe anul trecut si de restul documentelor pentrui AGA trimitand in prima faza un email. Trece o zi. Trec doua. Nimic. Nici un raspuns. Mai trimit un email. Din nou nimic. Dau telefon. Imi raspunde o doamna care imi spune cu vreo saptamana si ceva inainte de AGA ca situatiile financiare inca nu au fost finalizate si sa revin. Pe 17/18 aprilie era AGA. Pe 14 revin cu telefon. Din nou nu sunt gata. Inca se lucreaza. In fiecare zi sun si nimic. In cele din urma pe 16 sunt gata. Bun atunci va rog sa mi le trimiteti si mie pe email. Raspuns: “Aaaa… nu se poate.. trebuie sa veniti la sediu”. Tanti nu te supara, sunt din Bucuresti, mi-e greu sa vin la Constanta doar pentru a consulta rezultatele. Implacabil Cerberul imi raspunde ca asta e treaba, daca aveti probleme discutati cu directorul general. Trebuie sa veniti la sediu daca vreti sa le vedeti.

Ce zice legea? Mai precis Legea 31/1990
Art. 117_2. - (1) Situatiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administratie, respectiv raportul directoratului si cel al consiliului de supraveghere, precum si propunerea cu privire la distribuirea de dividende se pun la dispozitia actionarilor la sediul societatii, de la data convocarii adunarii generale. La cerere, actionarilor li se vor elibera copii de pe aceste documente. Sumele percepute pentru eliberarea de copii nu pot depasi costurile administrative implicate de furnizarea acestora.
(2) În cazul în care societatea detine o pagina de internet proprie, convocarea, orice alt punct adaugat pe ordinea de zi la cererea actionarilor, în conformitate cu art. 117_1, precum si documentele prevazute la alin. (1) se publica si pe pagina de internet, pentru liberul acces al actionarilor.
(3) Fiecare actionar poate adresa consiliului de administratie, respectiv directoratului, întrebari in scris referitoare la activitatea societatii, inaintea datei de desfasurare a adunarii generale, urmand a i se raspunde în cadrul adunarii. In cazul în care societatea detine o pagina de internet proprie, în lipsa unei dispozitii contrare in actul constitutiv, raspunsul se considera dat daca informatia solicitata este publicata pe pagina de internet a societatii, la sectiunea “Intrebari frecvente”.

O fi legea lege dar la dispozitia actionarilor nu s-a pus nimic pana la data de 16 aprilie si atunci doar la sediu, desi ar fi putut sa le trimita pe email, fax sau posta, actionarul suportand costurile, iar pe pagina de internet nu apare nimic nici in ziua de azi.

In plus un insider este raportat pe 16 aprilie cu o cumparare, e drept foarte mica dar totusi a facut tranzactii avand probabil la dispozitie informatii care mie, de exemplu, mi-au fost refuzate. Oricum, sa zicem ca omul a raportat si cantitatea a fost mica, deci nu e foarte important.Interesant e si dupa publicarea hotararilor adunarilor generale. In primul rand din informatiile de acolo aflam ca au facut un profit foarte bun, circa 4,33 milioane lei care raportate la cele 32,5 milioane actiuni si pretul de 0.87 lei pe actiuni dau un PER de 6,5 foarte bun in contextul actual al bursei. Profitul este repartizat in proportie foarte mica, doar 0.0175 lei pe actiune pentru dividend si in schimb, desi nu era prevazut in convocator, s-a delegat catre AGEA care a a avut loc in aceeasi zi utilizarea unei parti a profitului in cadrul unei majorari de capital. La AGEA s-a decis majorare de capital cu acordarea unei actiuni gratuite la una detinuta. Precizarea care m-a intrigat a fost urmatoarea “Fiecare actionar al societatii va detine un numar dublu de actiuni fata de cele pe care le detinea pana la AGEA”. Fara a specifica nici o data de inregistrare pentru AGEA, nimic clar. De-abia ziua urmatoare a venit precizarea ca data de inregistrare este aceeasi cu cea specificata pentru AGOA si anume 5.05.2008.

Cu alte cuvinte documentele pentru adunarile generale nu se pun la dispozitia actionarilor, propunerile pentru repartizarea profitului sunt o enigma pana la AGA si atunci se face o majorare care nu a fost propusa in convocator, in schimb data de inregistrare poate fi dibuita de-abia dupa lamuriri suplimentare. O impresie de lehamite si amatorism in relatia cu actionarii.