Anuntul presedintelui Basescu cum ca Romania va incerca sa obtina un imprumut de la UE de 6-7 miliarde de euro pentru investitii in infrastructura si deblocarea creditarii, sub supravegherea FMI, a generat discutii aprinse, majoritatea opiniilor fiind favorabile. Lasand deoparte faptul ca Romania nu reuseste sa acceseze finantari nerambursabile de la UE pentru infrastructura datorita lacunelor din licitatiile lucrarilor, intereselor clientelei clasei politice, sau pur si simplu incompetentei, o intelegere cu UE si nu un imprumut de la FMI ar fi probabil mult mai avantajos.
Nu pot sa nu remarc declaratiile lui Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie in 2001, care spune ca FMI face aceleasi greseli pe care le-a tot repetat de-a lungul istoriei sale, si anume, prin conditiile pe care le impune pentru imprumuturile sale ingreuneaza tentativele de revenire economica ale tarilor “ajutate”. Nu e exclus ca tarile care au beneficiat in trecut de imprumuturi si au reusit rambursarea acestora, sa fi putut reveni economic si in lipsa acestor imprumuturi. Asa cum spuneam intr-un articol anterior, criza vine intr-un moment potrivit pentru FMI care incepuse sa cam ramana fara clienti, dar sablonul economic pe care il promoveaza nu se poate potrivi pentru fiecare criza economica si orice tara cu probleme.
E drept ca un acord cu FMI este bine vazut de investitorii straini, dar cu toate acestea nici Ungaria si nici Ucraina nu par sa se simta mai bine dupa intelegerile cu FMI. In cazul nostru un acord cu UE ar fi mult mai lejer si mai lipsit de constrangeri. In plus i-ar da si lui Isarescu o gura de oxigen in sustinerea leului si ar reduce temerile investitorilor straini.